Deopotrivă loc de relaxare și spațiu funcțional, baia se dovedește a fi una dintre cele mai importante încăperi ale casei, încă de la primele ore ale zilei. În materie de design, posibilitățile sunt foarte numeroase, iar la capitolul dotărilor tehnice, soluțiile pot fi adaptate cu mare ușurință, în funcție de specificul fiecărei locuințe. Cu un buget bine calculat și cu un plan pus la punct până în cel mai mic detaliu, cu siguranță vei reuși să îți transformi baia într-un mic sanctuar.
De ce sfaturi trebuie să ții cont în amenajare în funcție de particularitățile casei și ale familiei tale
Înainte de a stabili bugetul care îți este necesar pentru amenajare, va trebui să determini exact care sunt necesitățile tale și ale membrilor familiei. În funcție de particularitățile casei tale, ai posibilitatea de a crea un decor cât mai potrivit, cu mobilier de baie și cu accesorii care să se integreze cât mai firesc în peisaj.
-
Baie mică sau mare
O baie de dimensiuni generoase îți va oferi posibilități multiple de amenajare. Într-o încăpere luminoasă și spațioasă vei putea amplasa cât mai mult mobilier și chiar mașina de spălat rufe sau uscătorul. Pe de altă parte, limitările la care te supune spațiul restrâns dintr-o baie de bloc îți vor da ocazia să experimentezi, prin folosirea unui mobilier cât mai modular și a unor spații de depozitare neconvenționale.
-
Culori
În general, pereții băilor trebuie să aibă culori deschise, pentru a amplifica senzația de deschidere, mai ales în cazul celor de la bloc. Cea mai reușită combinație este cea dintre culoarea deschisă a pereților, cea neutră a gresiei, respectiv a faianței, și cea contrastantă a unor accesorii sanitare alese cu inspirație. Dacă ești în căutarea unui aspect mai discret, poți merge pe o combinație cât se poate de clasică, dintre alb și gri.
-
Finisaje
Când vine vorba despre finisajele băii, cele mai vizibile sunt faianța și gresia. În băile mici se recomandă plăcile mari de faianță, care diminuează senzația de înghesuială. Tentația de a folosi culori stridente poate părea facilă, dar este complet nerecomandată folosirea acestora, din cauza riscului de a încărca vizual tot ansamblul.
Dacă vrei să creezi o atmosferă aerisită, dar modernă, poți opta pentru gresie și faianță în aceeași nuanță de crem, maroniu și gri. Indiferent de culoarea ei, gresia trebuie să aibă o textură antiderapantă, iar pentru un aspect mai aerisit, o poți monta pe diagonală.
-
Utilități
Pentru ca baia să fie pe placul tău, ai nevoie de instalații sanitare de calitate și de accesorii pe măsură. Un design atrăgător este incomplet fără o funcționare impecabilă a echipamentelor din baie.
Astfel, utilitățile la care este conectată baia sunt folosite eficient, cu maximum de randament. Un calorifer care nu se încălzește uniform sau o baterie care nu echilibrează bine apa caldă cu cea rece poate strica momentele de relaxare după o zi încărcată la serviciu.
-
Cadă sau duș
Deși pare o alegere care depinde exclusiv de spațiul disponibil, alegerea dintre cadă sau duș reflectă într-o bună măsură și gusturile personale. Dacă obișnuiești să faci băi prelungite pe parcursul a câteva zeci de minute, cu spumă și cu săruri, cu siguranță vei dori o cadă.
Fie că alegi un model acrilic, foarte accesibil ca preț, sau unul cu hidromasaj, trebuie să ai grijă ca obiectul să nu creeze senzația de baie înghesuită. Cabina de duș, pătrată, rotundă sau amplasată pe colțul încăperii, este mai practică pentru cei care sunt mereu pe grabă.
-
Nevoi speciale
Uneori, o baie trebuie să îndeplinească funcții mai complexe. Dacă în familie există persoane cu nevoi speciale, o încăpere cât mai spațioasă le va fi foarte necesară. Ușa băii trebuie să aibă deschidere către exterior, pentru a se evita pericolul blocării.
La mijlocul încăperii este nevoie de un spațiu liber, cu latura de 150 de centimetri, care să permită întoarcerea scaunului rulant, iar podeaua trebuie să fie cauciucată, pentru a împiedica deraparea. Mânerele din preajma vasului de toaletă și a căzii sunt indispensabile într-o baie pentru persoane cu dizabilități locomotorii.
Cum alegi piesele de mobilier potrivite
Dimensiunile băii vor dicta încă din start aspectul și amenajarea mobilierului. Dacă există limitări la acest capitol, alege să folosești spațiul într-un mod inteligent, apelând la dulapuri și măști de chiuvetă de colț, precum și la piese suspendate. Amplasarea mobilierului din lemn, din PAL sau din MDF este contraindicată în lipsa unei surse directe de ventilație, caz în care va fi mai bine să alegi corpuri din dolomit sau din DTD laminat.
Ce stiluri de băi poți alege
Dacă spațiul din baia ta este suficient pentru nevoile de zi cu zi, iar instalațiile funcționează impecabil, nu-ți mai rămâne decât să găsești un stil prin care baia să completeze agreabil aspectul întregii case. Limita creativității este dată doar de buget, dar există câteva stiluri bine definite, care s-au dovedit foarte apreciate de-a lungul timpului.
-
Stilul industrial
Ce poate exprima mai bine spiritul urban al unei locuințe moderne decât o baie în stil industrial? Cu plăci ceramice porțelanate și cu o consolă minimalistă pentru lavoar, fără mască, baia în stil industrial este dominată de culori neutre și poate fi recunoscută după bateriile cu design geometric. Pentru un aspect cu adevărat unic, poți alege să plachezi unul dintre pereți cu ardezie flexibilă, un material cu aspect monumental, dar ușor de montat.
-
Stilul modern
Într-o baie modernă, mobilierul cu texturi lemnoase și lavoarul sau cada din piatră sunt la loc de cinste. Albul și negrul trebuie să fie puse în contrast cu tonurile puternice ale culorilor deschise, dar moderația trebuie să domine paleta cromatică a încăperii. Plantele de ghiveci se potrivesc foarte bine într-o baie amenajată în stil modern.
-
Stilul clasic
Semnul distinctiv al băii clasice este cada de sine stătătoare din fontă, cu picioare. Tot cu picioare va fi și masca din fața lavoarului, dar corpurile suspendate vor lipsi din acest decor. Oglinda de mari dimensiuni surprinde prin rama masivă, sculptată după un model complex, colorată în bronz sau în auriu. Gresia și faianța porțelanate trebuie alese în nuanțe de alb, ivoriu sau crem, iar bateriile și mânerele metalice trebuie să corespundă unui design tipic stilului vintage.
După ce reguli să alegi accesoriile
Mobilierul și instalațiile sunt definitorii pentru baie, dar și alegerea accesoriilor necesită atenție. Importante pentru un aspect cât mai agreabil al băii și pentru un specific cât mai autentic al întregii case, accesoriile trebuie să corespundă și nevoilor practice ale întregii familii. Accesoriile utile, care sunt folosite cel mai frecvent, trebuie să fie în primul rând rezistente, atât la șocurile mecanice, cât și la umezeală. Acestea trebuie integrate în stilul general al încăperii, pentru o utilizare cât mai plăcută.
Printre accesoriile cele mai utile într-o baie se numără:
- suportul de hârtie igienică;
- suportul de prosoape;
- rafturile pentru produse de îngrijire;
- suportul pentru pahare;
- suportul pentru săpun;
- coșul pentru depozitarea hainelor.
Accesoriile care completează decorul din baie sunt:
Baia ta s-ar putea transforma într-un mic sanctuar, în care relaxarea ta și a familiei tale să fie deplină. Cu ponturile de mai sus, cu siguranță vei reuși să găsești echilibrul dintre aspectul practic și nevoia unui decor armonios.






