Home Comunicate de Presa Beneficiile detartrajului: de ce este necesar cel puțin o dată pe an și, de preferat, o dată la 6 luni

Beneficiile detartrajului: de ce este necesar cel puțin o dată pe an și, de preferat, o dată la 6 luni

0 comments 29 views



kitunghii.ro

Majoritatea problemelor dentare sunt cauzate de acumularea plăcii bacteriene pe suprafața dinților. Aceasta se formează oricât de bine ne-am îngriji dinții și, dacă nu este îndepărtată corect, se întărește și se transformă în tartru.

Odată ce se formează, tartrul poate fi îndepărtat numai de către un specialist, în urma unui detartraj, procedură pentru care va fi nevoie de o vizită la clinică dentară din București sau orice alt oraș în care locuiești.

În acest articol vei afla de ce este atât de important detartrajul regulat și cum poate fi prevenită apariția tartrului.

De ce este tartrul periculos

Tartrul se poate forma nu doar pe exteriorul dinților, ci și sub linia gingiilor. Pe lângă aspectul inestetic, acesta poate provoca:

  • Respirație urât mirositoare;
  • Sensibilitate dentară;
  • Carii; 
  • Mobilitatea
  • Pierderea dinților;
  • Boli ale gingiilor.

De exemplu, dacă ai gingii roșii și umflate, care sângerează când te speli pe dinți sau folosești ață dentară, probabil suferi de gingivită. Netratată, aceasta poate progresa și apare parodontoza, care nu poate fi inversată.

Pe lângă simptomele menționate mai sus, alte semne de alarmă sunt:

  • Senzația de durere la mestecat;
  • Dinți slăbiți, mobili
  • Apariția unor „buzunare” între gingie și dinte (pungi parodontale), în care se pot acumula resturi alimentare și mai ales bacterii, ceea ce va duce la apariția unor infecții.[3]

Care este rolul detartrajului și cât de des este el necesar

După cum am menționat deja, odată ce acest tartru se formează, nu poate fi îndepărtat acasă, ci doar de către un specialist. În timpul detartrajului, medicul tău dentist va îndepărta toată placa și tartrul ce s-au acumulat deasupra și dedesubtul marginilor gingivale.[2]

Cât de des vei avea nevoie de această procedură depinde de cât de multă grijă ai de dinții tăi și cât de predispus ești la formarea plăcii bacteriene și a tartrului. De exemplu, persoanele care au gura uscată ori cele care, din diverse motive, nu își pot peria corect dinții vor avea nevoie mai des de un detartraj.

Dentistul tău este singurul care îți poate spune când ai nevoie de un detartraj. De regulă, acesta este necesar cel puțin o dată pe an, dar, dacă suferi de boli ale gingiilor ori există riscul apariției acestora, vei trebui să treci mai des pe la dentist.[3]

Nu este o procedură dureroasă, dar este importantă pentru menținerea sănătății dinților și gingiilor tale.

Cum poate fi prevenită apariția tartrului

O igienă orală corectă este esențială în prevenirea apariției plăcii bacteriene, precursorul tartrului. Iată cum poți avea grijă de dinții și gingiile tale:

  • Folosește ață dentară; este singura modalitate de a scăpa de placa ce se acumulează între dinții tăi;
  • Spală-te pe dinți de cel puțin două ori pe zi și fă-o corect; folosește o periuță cu peri moi și o pastă de dinți cu fluor și nu te grăbi; un periaj rapid de câteva  secunde nu te va ajuta prea mult; ideal, periajul trebuie să dureze două minute pentru fiecare arcada dentara.
  • Mestecă gumă fără zahăr și clătește-te cu apă după fiecare masă, dacă nu te poți spăla pe dinți;
  • Încearcă să consumi alimente sănătoase și evită-le pe cele ce conțin mult zahăr sau amidon;
  • Folosește apă de gură;
  • Renunță la fumat;
  • Nu neglija controalele stomatologice regulate.[1]

Periajul corect și regulat al dinților și folosirea aței dentare ne pot ajuta să scăpăm de mare parte a plăcii bacteriene, dar dacă aceasta nu este îndepărtată, se combină cu mineralele din salivă și se transformă în tartru.

Deși nu este ceva neobișnuit, acest lucru poate cauza probleme stomatologice grave, așa că este bine să fie eliminat, iar un detartraj sau ședințele de profilaxie mai complexă sunt singurele metode prin care se poate face acest lucru.

credius.ro

kitunghii.ro

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

answear.ro

Postarile afisate pe PaginaDeShop.ro reprezinta opinia autorilor care le-au publicat si nu a PaginaDeShop.ro

 

PaginaDeShop.ro nu este un magazin online, nu comercializeaza produse si nu preia comenzi. Informatiile afisate au strict caracter informativ si nu creaza obligatii. 

Ultimele Comentarii

  • Petrov Gabriela

    Nu recomand sub nici o formă această firmă. Comenzile nu se pot…

  • Ciprian Cucu

    Evitați acești escroci, care se ocupă cu încasat banii în avans și…

  • MariusBobocea

    Evitați să comandați de la această companie neserioasă! Am avut o experiență…

© 2024  – PaginaDeShop.ro / Site din rețeaua: IANGROUP