CERT-RO: Tentativă de fraudă care vizează clienţii DIGI Român
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO a semnalat în mediul online o campanie frauduloasă, cu mecanismul unui concurs cu premii constând în smartphone sau laptop-uri, care îi vizează pe clienții Digi. Vă confirmăm că Digi nu derulează în prezent nicio campanie cu un mecanism similar și nici nu a derulat recent vreun concurs cu premii de acest tip. Precizăm că Digi nu a condiționat acordarea de premii la concursurile online de plata anticipată a vreunei taxe (curierat, transport premiilor etc.) sau de oferirea de date financiare/ bancare. De altfel, compania noastră a mai semnalat, în trecut, existența unor astfel de campanii frauduloase care s-au folosit de însemnele Digi (logo, nume, identitate vizuală) în scopuri rău intenționate și am luat măsuri pentru stoparea lor.
Pentru a verifica autenticitatea unei campanii care pretinde că este inițiată de Digi, vă invităm să consultați site-ul companiei – www.DIGI.ro sau să vă adresați departamentului de Relații cu clienții.
De asemenea, reluăm mai jos recomandările emise de CERT-RO, pentru a nu fi victima unei campanii frauduloase în mediul online:
- Evitați accesarea unor astfel de link-uri și redistribuirea lor;
- Fiți atenți la corectitudinea gramaticală a textului;
- În cazul ofertelor promoționale sau a concursurilor organizate online, validați existența unor astfel de inițiative pe canalele oficiale ale companiilor implicate (website, canale oficiale de social media);
- Scanați-vă dispozitivele cu o soluție antivirus, pentru a fi siguri că nu v-ați infectat cu malware;
- Pentru cei care au raportat primirea a numeroase email-uri nesolicitate după furnizarea unor date personale și a adresei de e-mail, recomandăm să le raportați ca SPAM, să blocați adresele de expediere în a vă mai trimite mesaje și să le ștergeți;
- Dacă ați introdus pe astfel de site-uri date personale, date de acces la conturi sau date financiare, schimbați parolele pentru conturile aferente, activați autentificarea în doi pași (acolo unde există) și notificați de urgență banca, dacă ați transmis, la un moment dat, date de card;
- În cazul în care sesizați tranzacții suspecte din cont și ați suferit pagube financiare, puteți scrie despre cazul dvs. la adresa alerts@cert.ro sau puteți apela 1911. Pentru deschiderea unei investigații, va fi totodată necesar depuneți o plângere la cea mai apropiată secție de poliție.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
E-mail: comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
WEB: www.digi.ro | www.digionline.ro
- ADS -