Lista neagră

Fiat Chrysler a prezentat noua camionetă Ram 1500 TRX, cu 702 cai putere

0 133

- ADS -

Fiat Chrysler a prezentat noua camionetă Ram 1500 TRX, prevăzută cu un motor V8 Hellcat, cu 702 de cai putere, care va fi disponibilă pentru vânzare la sfârşitul acestui an, la un preţ pornind de la 71.690 de dolari, transmite CNBC.

Grupul italo-american vrea ca prin intermediul acestui vehicul nou să diferenţieze mai mult Ram de Chevrolet şi Ford, care au cele mai bine vândute camionete.

Ram 1500 TRX este cea mai puternică şi mai rapidă camionetă din lume”, a declarat Mike Koval, director pentru modelul Ram la Fiat Chrysler North America.

Pe lângă aceste performanţe, vehiculul pickup prezintă un design exterior mai agresiv decât camionetele Ram obişnuite, inclusiv o capotă mai mare, cu faruri LED integrate.

În interior, vehiculul are un ecran tactil vertical standard, de 12 inci, şi un panou de bord pentru şofer de 7 inci.

”O ediţie limitată de lansare” va vea un preţ pornind de la circa 92.000 de dolari. Toate preţurile includ un cost pentru destinaţie de 1.695 de dolari.

Motorul Hemi V8 de 6,2 litri al companiei, cunoscut mai mult sub numele de motor Hellcat, pentru brandul Dodge al Chrysler, are 702 cai putere. Viteza maximă este de 118 mile pe oră (190 kilomtri pe oră) ,limitată de anvelopele off-road, şi poate atinge 60 de mile pe oră în 4,5 secunde. Motorul are o transmisie automată în opt viteze.

”Am proiectat această camionetă şurub cu şurub pentru a avea performanţe superioare faţă de oricare altă camionetă”, a spus Koval.

Compania anticipează că vehiculul pickup va aduce cumpărători noi pentru acest brand, contribuind la vânzările foarte profitabile de vehicule pickup.

Ram 1500 TRX este al patrulea vehicul care va fi dotat cu motorul Hellcat, Primele au fost automobilele Dodge Challenger şi Charger, urmate de o variantă performantă a Jeep Grand Cherokee, numită Trackhawk.

Modelul anului 2021 Ram 1500 TRX va concura cu Ford Raptor, o versiune performantă apreciată a pickup-ului F-150.

Camioneta Ford este prevăzută cu un motor turbo-twin V6 de 3,5 litri, de 450 de cai putere. Preţul modelului cu patru uşi comparabil cu TRX porneşte de la aproximativ 58.000 de dolari.

Koval s-a referit în mod repetat la Ram 1500 TRX ca fiind ”prădătorul suprem” de pe piaţa camionetelor, atacând vehiculul Raptor al Ford.

- ADS -

Sursa: news.ro
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
Concluzie
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments