JYSK
JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Înființat în 1979 și dedicat conceptului „Sleeping and Living”, grupul desfășoară operațiuni în 37 de țări, prin peste 2100 de magazine, și numără un total de peste 18.500 de angajați. Clienţii noştri își doresc produse funcţionale, care să fie totodată și rezistente și să aibă un design atractiv. Noi le oferim o gamă largă de saltele, pilote, perne, mobilă și decorațiuni.
JYSK este un lanţ internaţional de retail care comercializează produse pentru casă și grădină şi care este deţinut de familia fondatorului original, Lars Larsen, cunoscut în Danemarca drept cel mai important comerciant care a avut întotdeauna „o ofertă extraordinară”.
În 1979, când a deschis primul magazin în cel de-al doilea oraş ca mărime din Danemarca, Aarhus – unde, întâmplător, mai se află şi acum – Larsen avea planuri mari, dar nu şi-ar fi imaginat niciodată cât de rapid va creşte compania sa. Larsen a continuat să deschidă câteva magazine de succes JYSK Sengetøjslager (numele original al magazinului până în 2001) în diverse locaţii din Danemarca, iar în 1984 a deschis primul magazin în afara graniţelor, în ţara vecină, Germania.
În prezent, grupul JYSK cuprinde peste 2.900 de magazine în următoarele 51 de ţări din întreaga lume: Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Ţările de Jos, Slovacia, Germania, Austria, Elveţia, Islanda, Rusia, Canada, Groenlanda, Insulele Faroe, Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Kosovo, Bulgaria, România, Franţa, Marea Britanie, Slovenia, Macedonia de Nord, Croaţia, Italia, Spania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Armenia, Muntenegru, Indonezia, Grecia, Albania, Vietnam, Malta, Portugalia, Georgia, Bielorusia, Tajikistan, Moldova, Belgia, Kuwait, Dubai, Thailanda, Irlanda și Azerbaidjan.
Cifra anuală de afaceri a grupului este de 3,79 miliarde euro. Creşterea este stabilă şi controlată, iar personalul total constă din aproape 24.000 de angajaţi.
Cuvântul „JYSK” a fost inclus intenţionat în numele companiei. În limba daneză, „JYSK” denumeşte orice sau pe oricine – precum Lars Larsen – din Peninsula Iutlanda şi este adesea asociat cu modestia, conştiinciozitatea şi onestitatea, cele trei valori cu care a fost identificat întotdeauna însuşi Larsen. JYSK înseamnă încredere, iar o afacere rămâne întotdeauna o afacere.
LARS LARSEN A AVUT UN VIS
Totul a început cu un tânăr inventiv şi energic dintr-o regiune numită Thy, din partea de nord-vest a Danemarcei.
În timpul stagiaturii la un magazin de stofe şi, mai apoi, la un magazin de mobilă, s-a gândit că ar dori să îşi deschidă propriul lanţ de magazine de desfacere pentru lenjerie de pat.
Numele tânărului era Lars Larsen. Nu prea avea bani, în schimb avea capul plin de idei strălucite.
Tânărul ambiţios, dl Larsen, a reuşit rapid să găsească câţiva furnizori şi o bancă dispusă să rişte cu un tânăr întreprinzător. Banca era o mică sucursală a băncii daneze Nørresundby Bank, iar dl Larsen nu a schimbat niciodată banca de atunci.
LANSAREA ÎN AARHUS, DANEMARCA
Lars Larsen şi-a imaginat un lanţ de magazine şi, având planuri atât de mari, nu a contat unde anume în Danemarca a deschis primul magazin. A găsit spaţiul cel mai adecvat pentru magazin în oraşul Aarhus din Iutlanda şi, pe data de 2 aprilie 1979, primul magazin şi-a deschis porţile. Lars Larsen este proprietarul grupului JYSK şi al sucursalelor acestuia, printre companiile JYSK din diverse ţări numărându-se Bettenlager din Danemarca şi Bettenwelt din Germania şi Austria.
În afară de grupul JYSK, Lars Larsen a deţinut complet sau parţial şi alte companii. „Bolia.com” este un lanţ de magazine de desfacere a mobilei pe internet, cu showroomuri în oraşe europene şi în China, „Interior Direct” este un furnizor la scară largă de mobilier pentru hoteluri şi săli de conferinţă, iar „Himmerland Golf & Spa Resort” este unul din cele mai bine echipate şi atrăgătoare terenuri de golf din Scandinavia, având propriul hotel de prima clasă, special pentru golf.
Ca fondator al JYSK, Lars Larsen a fost imaginea companiei până în luna iunie 2019 când, după ce a fost diagnisticat cu cancer, a predat rolul de Președinte al board-ului Lars Larsen Group fiului său, Jacob Brunsborg.
Lars Larsen a încetat din viață, la 71 de ani, în august 2019, în casa sa de lângă Silkeborg, Danemarca. Lângă el au fost cei mai apropiați membri ai familiei.
După dispariția sa, companiile care fac parte din Grupul Lars Larsen au revenit familiei lui Lars Larsen.
JYSK ŞI CASA REGALĂ A DANEMARCEI
Casa Regală a Danemarcei a fost, de-a lungul anilor, un client fidel al companiei JYSK. O tradiţie cu care JYSK se mândreşte.
Majestatea Sa, Regina Danemarcei, a oferit companiei JYSK permisiunea de a utiliza denumirea de Furnizor al Casei Regale a Danemarcei. Acest titlu este oferit numai companiilor sau persoanelor care au făcut afaceri cu Casa Regală timp de mai mulţi ani, se bucură de o recunoaştere largă, sunt stabile din punct de vedere economic şi au o bună reputaţie. În plus, în 2009, Casa Regală a Danemarcei i-a decernat lui Lars Larsen, fondatorul JYSK, Crucea Ordinului Cavalerilor pentru realizările în beneficiul comunităţii de afaceri din Danemarca.
Calitatea și siguranța produselor JYSK
Pentru noi, cei de la JYSK, este extrem de important ca produsele să fie pe măsura standardelor noastre, de aceea, ne alegem furnizorii cu atenție. Agenții noștri de achiziționare vizitează fabricile personal și cu regularitate pentru a inspecta calitatea produselor noastre. După ce produsele ajung în depozitele noastre, Departamentul de control al calității JYSK le verifică încă o dată înainte de a fi trimise în magazine.
În plus, în colaborare cu parteneri externi pentru testări, efectuăm teste de durabilitate și siguranță. De exemplu, testăm stabilitatea și existența substanțelor periculoase.
În videoclipul de mai sus, puteți urmări modul în care ia naștere calitatea JYSK.
Recenziile produselor JYSK
JYSK a primit peste 200.000 de recenzii de produse din partea clienților, care au acordat mărcii noastre un scor de 4,3 din 5 stele. Acesta este dovada faptului că eforturile noastre sunt dedicate obținerii calității și este un rezultat de care suntem foarte mândri.
Dorim să le oferim clienților posibilitatea de a consulta părerile altor clienți înainte de a cumpăra un produs, de aceea, ne face plăcere să primim feedback de la clienții noștri. Recenziile online oferă această oportunitate.
Cum calculăm scorul
Scorul reprezintă media a peste 200.000 de recenzii ale produselor efectuate de clienți pe site-urile noastre. Recenziile produselor sunt colectate de la clienții din țările care fac parte din JYSK Nordic.
De ce utilizăm propriul nostru sistem
Există numeroase moduri de a obține recenzii online pentru produse, însă acestea variază mult de la o țară la alta. JYSK este o companie internațională, cu o gamă internațională. Trebuie să comparăm experiențele clienților din diverse țări în legătură cu produsele noastre. De aceea, am creat un sistem propriu în cadrul căruia clienții ne pot evalua produsele.
- ADS -