Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a retailerul online de mobilier şi decoraţiuni Vivre Deco, conform informaţiilor disponibile pe Portalul Instanţelor de Judecată.
La jumătatea lunii trecute, instanţa dispusese închiderea procedurii de concordat preventiv a companiei, la solicitarea Vivre, după ce planul de restructurare nu a adunat numărul minim de voturi necesar omologării.
Vivre Deco are listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB două emisiuni de obligaţiuni, în valoare totală de 10,45 milioane de euro, care în prezent sunt suspendate de la tranzacţionare.
În prima parte a lunii septembrie a anului trecut, instanţa admisese cererea Vivre Deco de deschidere a procedurii de concordat preventiv la solicitarea a doi creditori Zooku Solutions şi Shopeo Tech, ambii având legături cu compania. Conform planului de restructurare, Vivre a ajuns să aibă pierderi mari şi capitaluri proprii negative în special după ce a schimbat tratamentul contabil al cheltuielilor legate de atragerea şi reţinerea clienţilor. Chiar cu un an înainte de lansarea primei emisiuni de obligaţiuni, societatea a hotărât să trateze această catergorie drept cheltuieli în avans. Astfel, se miza pe faptul că vor aduce clienţi ce vor face cumpărături recurente, urmând să fie trecute eşalonat în cheltuielile exerciţiilor financiare. Ulterior, s-a constatat că aceste cheltuieli nu aduceau veniturile sperate, li s-a schimbat tratamentul contabil si Vivre a ajuns brusc la o pierdere mare.
Cu puţin timp înainte ca această situaţia să iasă la iveală, Monica Cadogan şi-a dat demisia din funcţia de director general al Vivre Deco. În rapoartele publicate ulterior şi semnate de noul director Călin Fusu, se subliniază că situaţia în care se află compania a fost cauzată în special de strategiile manageriale din 2020 şi 2021 ce nu au avut beneficiul aşteptat.
În planul de restructurare se afirmă că spaţiile de depozitare ale companiei au fost supradimensionate, circa 50% fiind goale. Spaţiile fuseseră închiriate de la Ecom Centrul Logistic, societate deţinută indirect de Oliver Cadogan, soţul Monicăi Cadogan, care este şi persoana împuternicită a societăţii, potrivit datelor de la ONRC.
“Noua echipă de management a societăţii a descoperit că domeniul vivre.ro a fost înregistrat pe numele personal al fostului CEO, Monica Cadogan. Societatea a demarat demersurile legale pentru recuperarea domeniului, prin care s-a tranzacţionat circa 45% din cifra de afaceri în perioada de raportare (n.r. primele şase luni ale anului 2022)”, se arată în raportul semestrial pentru anul trecut.
Între deţinătorii de obligaţiuni se află Alpha Bank, cu titluri în valoare de 2,8 milioane de euro, fonduri Certinvest, cu circa 106 mii euro sau FDI Transilvania administrat de SAI Globinvest. Către Banca Transilvania, Vivre are o datorie care în septembrie era de aproape 22,7 milioane de lei.